sâmbătă, 7 septembrie 2013

Atanasie Lipovan, briliantul cintecului sanmiclausean



Sub patronajul Domnului Primar al orasului Sannicolau Mare DANUT GROZA si al Consiliului Local Sannicolau Mare se continua prezentarea oamenilor de seama ai orasului de-a lungul istoriei sale prin monumente si statui  - ce vor aminti mereu de valoarea inaintasilor nostri, iar generatiile prezente si viitoare ale orasului vor fi mandri de a fi urmasi acestor valori umane in folosul comunitatii.   

 

„Am făcut Conservatorul la Sânnicolau Mare, iar cel mai mare profesor al meu a fost poporul”



Un american din Saint Paul, surprins
 de claritatea şi frumuseţea vocii lui
 Lipovan, îl întreabă: „Domnule Lipovan,
 unde aţi făcut conservatorul şi cu ce
 profesor?”, la care întrebare Lipovan
 răspunde ferm: Am făcut Conservatorul la
 Sânnicolau Mare, iar cel mai mare profesor
 al meu a fost poporul.”.

Printre purtătorii de excepţie a frumosului cântec sânmiclăuşan, a fost şi rămâne talentatul cântăreţ, dirijor şi învăţător Atanasie Lipovan, cel care a dus faima oraşului, atât în ţară cât şi în America.

Acest inimos bărbat, cu un talent înnăscut, cănta în toate limbile naţionalităţilor conlocuitoare, inclusiv în ebraică şi engleză. A primit medalia de aur la concursul de la Bucureşti din 1906, iar în 1913 a impresionat oraşele americane, unde existau sănmiclăuşeni, prezentând în aceeaşi zi câte două spectacole, alături de corul Doina şi taraful lui Bobală.

Căntecele executate de Lipovan, acompaniat la pian de francezul Jerome, au emoţionat auditorii până la lacrimi, cântând în limba maghiară şi italiană în oraşul Saint  Louis.  Din banii strânşi, omul, de mare probitate morală, îi donează pentru sinistraţii din Mesina( Italia), după erupţia vulcanului Etna.

În 1911, la inaugurarea noii sinagogi ( Str.Mreşan), la care participă şi rabinul din Szeghedin, Lipovan căntă în limba ebraică, încântând  auditoriul.
Pentru a ajunge în America, la chemarea sănmiclăuşenilor, A.Lipovan trece frontiera clandestin şi ajunge la Hamburg, unde se îmbarcă pentru New York, fiind primit de o delegaţie de 200 de români americani.
Presa din Saint Paul a descris ziua de 12 august 1913, ziua în care a fost primit Atanasie Lipovan ca o zi de sărbătoare, denumindu-l „ omul de briliante” şi „maestru de cor din ţara veche”.
În America, Lipovan a organizat 4 coruri în oraşele Saint Paul, Saint Louis, Chicago şi Pfiladelpfia.
Corul din Pfiladelpfia şi astăzi este posibil să-i poarte numele lui Atanasie Lipovan.
În cele 3 luni petrecute în America, Lipovan a fost un  adevărat ambasador al românilor, a făcut cea mai impresionantă prezentare în SUA a plaiului bănăţean, numit Sânnicolau Mare.
Pentru toate aceste merite, cetăţenii oraşului au obligaţia morală să-l păstreze în conştiinţa generaţiilor viitoare, ca un exemplu de urmat.

Pentru tot ce a făcut pentru faima oraşului său, administraţia locală ar trebui să acorde denumirea de Atanasie Lipovan unei străzi, să-i ridice un monument, să denumească o formaţie de muzică  populară sau un ansamblu cu numele său, pentru a fi păstrat în memoria noastră.

 


Atanasie Lipovan a fost un compozitor, cântăreț, profesor de muzică bisericească, dirijor și organizator de coruri român.



Atanasie Lipovan

Atanasie Lipovan (n. 20 martie 1874 la Sânnicolau Mare, județul Timiș, d. 27 aprilie 1947 la Timișoara), a fost un compozitor, cântăreț, profesor de muzică bisericească, dirijor și organizator de coruri român. A contribuit la păstrarea conștiinței naționale printre românii din Banatul de câmpie, în timpul ocupației austro-ungare.

Biografie

Atanasie Lipovan s-a născut la SînMiclăușul Mare (azi Sânnicolau Mare), la 20 martie 1874, comitatul Torontal, în Austro-Ungaria, într-o familie de români săraci. Clasele primare le urmează la școala confesională ortodoxă din localitatea natală. De mic copil cântă în strana bisericii deprinzând glasurile bisericești de la învățătorul Antonie Minișan. Cu sprijin financiar din partea parohiei, pleacă la Arad unde își continuă studiile, școala secundară și Preparandia pentru învățători pe care o absolvă în anul 1892[1]. Colaborează cu preotul Nicolae Chicin, profesor de cântare bisericească la Arad, de la care își perfecționează arta dirijorală[2]. A fost contemporan cu compozitorul bisericesc, Trifon Lugojan[3].

Activitatea didactică și dirijorală

Între 1892 - 1896 funcționează ca dascăl în comunele Toracu Mic, în Banatul sârbesc și Comloșu Mare, unde înființează și conduce primele sale coruri formate din elevi și adulți. În 1896 revine la Sânnicolau Mare ca învățător iar începând cu anul 1902 i se încredințează conducerea ''Reuniunii de cântări''”Doina”. Corul, existând din 1858, obține sub conducerea lui Atanasie Lipovan, o recunoaștere națională, prin partiparea alături de alte opt formațiuni corale bănățene, la Marea Expoziție Română de la București din 1906, unde a fost distins cu Premiul I, la egalitate cu mai celebrul cor de la Lugoj condus de compozitorul Ion Vidu. Celor doi dirijori li s-a conferit Diploma și Medalia de aur[4]. În anul 1913 este invitat în Statele Unite ale Americii pentru a pune bazele unor reuniuni corale pentru românii emigranți. Astfel, Lipovan, în numai trei luni înființează patru coruri românești, în orașele Philadelphia, Chicago, Saint Louis și Detroit. Va activa apoi ca profesor de Tipic și Cântare Bisericească Ortodoxă la Academia Teologică din Arad, „străduindu-se să aducă acuratețea necesară în intonarea corectă a cântării de sorginte bizantină, să o decanteze de influențele temperate ale intonației instrumentale, reactualizând modalismul”[5]. Tot la Arad, pune bazele unui alt cor de prestigiu ”Armonia”, cor care activează și astăzi la catedrala veche a orașului. Avea o voce fermecătoare de bariton, amplă, voce pe care, după pensionare, o va închina stranei noii Catedrale Mitropolitane din Timișoara. La Timișoara, din anul 1938, a condus și Școala de cântăreți bisericești a proaspetei Episcopii. La 27 aprilie 1947, în drum spre casă, în tramvai, suferă un atac de cord. Trece la cele veșnice câteva ore mai târziu la 73 ani, ziarele vremii anunțând cu durere trista veste. Înmormântarea a avut loc la Sânnicolau Mare, populația orașului primindu-l „nu ca pe un mort, ci ca pe un erou, care după ce i-a dus și i-a purtat numele, se întoarce încununat cu laurii biruinței[6]. A fost căsătorit în două rânduri, având opt copii.

Opera muzicală

Atanasie Lipovan are marele merit de a fi eternizat cântarea de strană din Banat și Crișana, notând-o pe note liniare, continuând astfel munca lui Trifon Lugojan. A lăsat moștenire o importantă literatură de muzică bisericească, dar și corală:
  • Colecție de cântări bisericești, 1906;
  • Colinde, 1910;
  • Carte de cântări bisericești, funebrale și colinde aranjate pentru una și două voci pe baza vechilor melodii bisericești, 1914;
  • Cele opt glasuri bisericești aranjate pe note liniare după vechile melodii utilizate în Banat și Crișana, 1926;
  • Cântări bisericești cuprinzând tropare, psalmi, pripele, svetelne, doxologii, antifoane, cheruvice, irmoase, pricesne, 1927;
  • Cântări bisericești la înmormântări, cununii, la sfințirea apei, 1936;
  • Cântări bisericești cuprinzând aghioasele, Canonul de plângere al Născătoarei de Dumnezeu, Cele trei stări, Stihirile Paștilor, 1938;
Dintre piesele laice se pot menționa:
  • „Firea-i lume n-ai mai fi”, „Streină-s Doamne streină”, „Câtă boală-i pe sub soare”;
  • Potporiu de cântece poporale, reconstituit de către fiul său cel mare, Ioan Lipovan (1895 - 1963), la rându-i profesor de muzică, dirijor și compozitor.

Referințe

  1. ^ Prof.Gheorghe Andraș - Monografia corului ”Doina” din Sânnicolau Mare, (manuscris)
  2. ^ Drd.Vasile Stanciu - Profesorul, dirijorul și cântărețul Atanasie Lipovan, în revista ”Mitropolia Banatului”, nr.1-2/1985, p.45
  3. ^ Nicolae Șincari - Atanasie Lipovan - cântăreț, compozitor și profesor de muzică bisericească, în revista ”Altarul Banatului”, nr.4-6/2003, p.119
  4. ^ Ioan Pacev - Învățătorul Atanasie Lipovan, (manuscris), Arhiva Muzeului Orașului Sânnicolau Mare
  5. ^ Ioan Tomi - Dicționar - 123 compozitori, dirijori, muzicologi, personalități ale culturii muzicale din Banatul istoric, Filarmonica ”Banatul” Timișoara, 2009, www.banaterra.eu
  6. ^ Petru Bancea - Biografia domnului Atanasie Lipovan, profesor la Academia Teologică din Arad între anii 1922 - 1938, în Anuarul Academiei Teologice Ortodoxe Române din Arad pe anii 1935-1939, p.170-172

Bibliografie

1. Prot. Gheorghe Sutac, Prof. Ion Samoilă - Monografia Bisericii Ortodoxe Române din Sânnicolau Mare, ArtPres, Timișoara, 2008, p.45, 48; 2. Filaret Barbu - Cântărețul Atanasie Lipovan, în revista „Luceafărul”, Timișoara, nr.5/1935, p.250; 3. Diac. conf. dr. Nicu Moldoveanu - Muzica bisericească la români (partea I), în revista B.O.R., nr.7-8/1985, p.636; 4. Viorel Cosma - Muzicieni din România - Lexicon, col.5 (K-M), Editura Muzicală, București, 2002, p.186.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Atanasie_Lipovan

Compozitor, dirijor de cor, profesor de tipic bisericesc, cântăreţ de strană, folclorist



Atanasie Lipovan

 (1874-1947). Compozitor, dirijor de cor, profesor de tipic bisericesc, cântăreţ de strană, folclorist. Originar din Sânnicolau Mare, Atanasie Lipovan şi-a început activitatea ca dascăl şi dirijor de cor în Banatul sârbesc, la Toracul Mic. Se întoarce în localitatea sa natală unde pune bazele Reuniunii de cântări „Doina“ din Sânnicolau Mare. Corul, existând din 1858, obţine sub conducerea lui Atanasie Lipovan, o recunoaştere naţională, participând alături de alte opt formaţiuni corale bănăţene, la Marea Expoziţie Română de la Bucureşti din 1906, unde au fost distinse cu Premiul I: Corul Lugojului dirijat de Ion Vidu şi Corul „Doina“ din Sânnicolau-Mare dirijat de Atanasie Lipovan conferindu-li-se, atât corurilor cât şi dirijorilor Diploma şi Medalia de aur. În anul 1913 este invitat în Statele Unite pentru a pune bazele unor Reuniuni şi formaţiuni corale ale românilor din Philadelphia (aici corul îi va prelua numele), Chicago, Saint Louis şi Detroit (decenii în şir corul se va servi de repertoriul stabilit de A. Lipovan). Va activa apoi ca profesor de tipic şi cântare bisericească de rit ortodox la Academia Teologică din Arad, străduindu-se să aducă acurateţea necesară în intonarea corectă a cântării de sorginte bizantină, să o decanteze de influenţele temperate ale intonaţiei instrumentale, reactualizând modalismul. Tot la Arad va pune temelia unui alt cor de prestigiu corul „Armonia“. Avea o voce fermecătoare de bariton cu care exemplifica tot ceea ce trebuia îndeplinit, voce pe care, după pensionare, o va închina stranei Catedralei Mitropolitane din Timişoara. A lăsat moştenire o imensă literatură corală, preponderent de uz bisericesc: Colecţie de cântări bisericeşti (1906), Colinde (1910), Carte de cântări bisericeşti, funebrale şi colinde aranjate pentru una şi două voci pe baza vechilor melodii bisericeşti (1914), Cele opt glasuri bisericeşti aranjate pe note liniare după vechile melodii utilizate în Banat şi Crişana (1926), Cântări bisericeşti cuprinzând tropare, psalmi, pripele, svetelne, doxologii, antifoane, cheruvice, irmoase, pricesne (1927), Cântări bisericeşti la înmormântări, cununii, la sfinţirea apei (1936), Cântări bisericeşti cuprinzând aghioasele, Canonul de plângere al Născătoarei de Dumnezeu, Cele trei stări, Stihirile Paştilor... (1938). Dintre titlurile de piese laice se pot menţiona: Firea-i lume n-ai mai fi, Streină-s Doamne streină, Câtă boală-i pe sub soare, Potpuriu de cântece poporale reconstituit de fiul său Ioan Lipovan (1895-1963), la rându-i profesor de muzică dirijor şi compozitor, cel care l-a succedat la preşedinţia Asociaţiei corurilor şi fanfarelor, Filiala din Arad. În 1958, la sărbătorirea centenarului corului „Doina“ din Sânnicolau Mare, Sabin Drăgoi a compus piesa La împlinirea unui veac cu dedicaţia „întru cinstirea memoriei lui Atanasie Lipovan faimosul doinitor şi strălucit conducător de cor“.